Niciodată până acum, experienţa mea amoroasă nu a consemnat vreo relaţie “uşoară”. Nici măcar începutul, adică momentul în care ea zice..”da…ok vreau să fiu prietena ta”, nu mi-a fost scutit de efort. Şi nu mă refer la efort în sensul în care aş fi cel mai comod tip din lume, care aşteaptă pe tavă ca ea să facă primul pas (deşi mi-aş dori să întâlnesc măcar o dată, o fată care să facă asta). Ci la greutăţi, piedici, pietre de moară care nu fac altceva decât să maximizeze (uneori până la renunţare) eforturile în sprijinul unei eventuale relaţii.

Fie familia nu e de acord, fie ea are prieten şi trebuie să mă străduiesc din răsputeri că sunt mai bun (iar când reuşesc totul se duce naibii), fie ea nu mă place (cel puţin nu la modul în care eu o plac) şi totuşi nu mă pot dezice de prezenţa ei nicicum pentru că e singurul lucru pt. care simt respir, mănânc, adorm şi mă trezesc ca s-o iau de la capăt….

Mi-am promis, la un moment dat, că o să las inima să fugă (ştiu că pare depăşit ca exprimare, dar altceva nu găsesc la ora asta) până când o să dea de raţiune şi la prima discuţie în contradictoriu între cele două, o să las raţiunea să decidă; că voi fi mult mai raţional în relaţii; că nu voi mai fi atât de visător….Şi totul se duce de râpă în momentul în care apre scânteia…Toţi neuronii par anihilaţi ca şi cum n-ar avea nici o forţă. Îmi spun mie însumi să nu fac vreo greşeală şi imediat o fac, îmi spun să nu mă implic şi totuşi sunt acolo, îmi spun că voi suferi din nou şi auzul meu e imun, îmi spun să nu mai pun mâna pe telefon şi totuşi tastez chiar în clipa aceea. Retrăiesc clipe din trecut…clipe pe care nu credeam că le voi mai regăsi vreodată şi ştiu că..la modul în care decurg lucrurile…voi înnebuni de durere…şi totuşi, cum aud telefonul sunând spun 10 rugăciuni înainte să mă uit la apelant, sperând să-i aud din nou vocea. Şi asta mă doare îngrozitor.

Totuşi..nu fac nimic să înceteze totul…şi las lucrurile să meargă fără să fiu sigur de nimic, ci doar presupunând…Sunt masochistul perfect…ştiu…dar nu pot să forţez lucrurile dintr-un simplu motiv: dacă e aşa cum cred eu şi ea nu vrea acelaşi lucru ca şi mine, o să se termine totul…şi atunci o să fiu privat de vocea, prezenţa, scrisul, telefonul ei…Şi asta sigur o să mă omoare. Aşa că prefer agonia.

Well..here I go…
* E un lucru cert faptul ca sunt foarte destept, n-are rost sa ma contrazici. Prin urmare, tot ce spun are valoare absoluta si nu poate fi contestat.
*URASC prostii. -URASC ipocritii moralizatori (desi eu sunt adesea unul dintre ei). -Imi plac persoanele modeste (desi eu nu sunt deloc una dintre ele). -URASC copiii tineri foarte bogati, in afara de prietenii mei. -URASC retarzii fara simtul umorului. URASC sa fac doar eu glume intr-un grup (desi e singurul mod in care ma pot face placut). URASC popii hrapareti si profesorii incompetenti. URASC tampitii agramati (vivat costi ionita). URASC toamna, iarna si primavara. URASC sa ma puna taica-miu sa-i bag populara la calc (desi e singura data cand nu tipam unul la altul). URASC pozele la departare (desi sunt singurele in care arat mai acatari). URASC cacatul asta de tara (patriotismul sucks). URASC dead-line-urile si sesiunea. URASC facultatile din Targoviste. URASC mahmureala, dar imi place sa beau. Ii URASC pe fumatori, dar probabil si ei ma urasc pe mine. Il URASC pe de Niro (Al Pacino rulles). URASC filmele cu final previzibil si fara actrite atragatoare. URASC taranii cu sapca (rednex-ilor, stati la sapa). URASC proastele de la megastar (despot, fuck them all). URASC sa-mi impuna cineva ce sa fac (desi imi place sa am un sef). Ii URASC pe retarzii care rad atunci cand eu zic “ce naiba?” in loc de “ce dracu?”. Ii URASC pe fariseii care se isterizeaza atunci cand aud “ce naiba”, spunandu-mi ca nu se cade sa vb asa…URASC calugarii poponari, babele care barfesc in biserica, popii ipocriti si inculti, dascalii fara voce si pe toti cei care declara ca ei cred in Dumnezeu in felul lor si de-aia nu merg la biserica (umpleti garile!!!). URASC predicile moralizatoare (desi eu le tin adesea). URASC proastele inculte si cu fitze. URASC fetele frumoase care au prieteni dobitoci…ii urasc pe prietenii lor. URASC despartirile in care cei doi raman “amici”(what the fuckkkk???) Ii URASC pe cei care rad de complezenta la o gluma pe care mintea lor inceata nu o pricepe (via Joey Tribbiani). URASC tiganii. URASC tractoristii si posesorii de gradini cu meri (sa arda Voinestiul). URASC tampitii care spun ca nu regreta nimic din ce au facut in viata. Il urasc pe frati-miu, desi e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat (opossum rulless). URASC cacatul asta de blog, desi, iata-ma,…ma inscriu in lista lunga a celor ce-si spun gandurile lor de rahat, convinsi ca nimeni n-o sa-i auda…

A naibii natie de retardati suntem…

S-a încheiat o săptămână cât se poate de agreabilă. De mult nu m-am mai simţit atât de bine în propria-mi piele, de mult n-am mai râs atât de copios, de mult nu m-am bucurat sincer că mi-o dat Dumnezeu si mama simţul umorului. 8 zile relaxante, 8 zile senine, 8 zile în care nimeni nu s-a plâns de caniculă, 8 zile în care am inhalat fum de ţigară cât pentru tot anul fără ca asta să mă deranjeze câtuşi de puţin, 8 zile în care am constatat că încă mai există:

- fete incredibil de frumoase, cu simţul umorului la el acasă, cu o personalitate puternică ce nu face altceva decât să le contureze şi mai mult calităţile;

- fete care au auzit de Winona Rider şi Anthony Hopkins şi care au în “cinematecă” şi altceva decât Sandi Belle şi Vacanţa Mare;

- fete care se machiază cu simţul esteticului;

- fete care ştiu bancuri cu iepuraşi, blonde şi restul faunei, dar în acelaşi timp discută pertinent pe orice temă actuală sau perimată, anostă sau vivace, dovedindu-ţi că în afară de rimel şi mascara mai au şi alte preocupări;

- fete cu bun simţ;

Dar şi:

- grobieni inadaptabili care nu pot trece peste complexul inutilităţii lor într-un anumit spaţiu şi nici nu doresc să accepte asta decât jignind sau folosind replici ieftine;

- nesimţiţi incurabili;

- băieţi al căror IQ subunitar, virusat de filmele porno vizionate în nopţile de restrişte, nu le permite să sesizeze bariera dintre friendship & relationship;

- proşti incalificabili altfel decât…proşti;

- retaradaţi care au impresia că o relaţie înseamnă o aliniere standard de idei, un fel de sclavagism comportamental pe sistemul: “dacă-s eu tâmpit şi prost/ n-are rost să fii tu altfel”;

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!